DJ-ul, dictatorul seriilor noastre

Sentimentul aşteptării e ignorat de cei mai mulţi dintre noi. Îl ucidem cu mici acţiuni de umplutură... conversaţie, toaletă, bar, vorbit la telefon. Dar asta nu înseamnă că nu are farmecul său. Un farmec aparte...

Aştept. Sunt aproape 2 ore de când tot aştept. Fără să exagereze, warm-up-ul începe să strecoare un sentiment de “Când începe???”. Se simte peste tot. Simt în respiraţia tipului cool de lângă mine, în felul nerăbdător şi neastâmpărat în care se mişcă tipa blonduţă din spatele meu, în lenea celor care confundă clubul cu o cafenea şi stau tolăniţi pe canapele, privind la reclame... mixate pentru a deveni visual. Cu toţii aşteptăm.
Picioarele mele s-au născut să danseze, nu să aştepte! Mâinile le am pentru a putea simţi vibraţiile, nu pentru a fuma ţigare după ţigare, gândindu-mă la cum o să fie... Fruntea mi-a fost dată pentru a fi plină de transpiratie si nu pentru a tine calma o pereche de ochelari! “Vreau să dansez!” – îmi strigă picioarele, “Unde sunt vibraţiile?” – mă întreabă mâinile...
“Uite-l! E aici! Va începe!” – le răspund...
„F*** me, I’m famous! –David Guetta” e pe scena! Mâinile mele, ale tipului cool, ale blonduţei... mâinile tuturor sunt sus! Ne pregătim picioarele, vor urma câteva ore de libertate! Se vor mişca singure, căci vom ceda controlul...
Ciudat cum un DJ e, de fapt, un dictator-artist. Îşi trimite başii şi ne spune cum să ne mişcăm... daca e într-o pasă bună, ne lasă să mergem la toaletă sau să ne aprindem o tigară. Un dictator-cameleon, pentru că se schimbă după cum ne simte. Un dictator-sadic pentru că îi place să ne ducă la maxim. Noi suntem masochiştii, căci ne place la nebunie să facem aşa cum ne ordonă başii – soldaţii săi credincioşi! Un dictator fără milă, cere obedienţă totală!„The world is mine!” – Vineri seara în Kristal, lumea n-a mai fost a mea! Era a lui David, dar m-a lasat să ascult...