Darkest nights la Expirat

Buna ziua. Numele meu este... ca oricare alt nume românesc, adică normal şi uşor de pronunţat. Sunt un tip normal... cred eu, cu serviciu într-o multinaţională şi situaţie financiară bună. Nu sunt căsătorit şi-mi place, din când în când, să-mi petrec nopţile în cluburi cu bere la preţuri mici şi frecventate de femei până în 25 de ani (...mi-aduc aminte de tinereţe!). Asta am facut aseară… m-am smuls din faţa ultimului NFS (mi-era tare sete!) şi-am purces către centru. N-am să vă povestesc drumul… cert e că am ajuns într-un mic club bucureştean, loc de piezanie şi nenorocire, loc ce miroase a neuroni arşi şi a ficat umflat de alcool. Mă aşteptam să găsesc un barman plictisit cu care să intru în vorbă (imi place să stârnesc invidie printre oameni) şi 2-3 găşculiţe de studenţi plictisiţi, care stau în Grozaveşti şi se combină câte patru la taxiul spre casă. Nu mică mi-a fost mirarea când am găsit micul local populat de o gramadă de tinerei agitaţi care se îmbulzeau în faţa unui pupitru cu ochii într-un visual (…şi se pronunţă vijuăl).Ciudat, veţi spune…aşa mi s-a părut şi mie, credeţi-mă! De ce atâta agitaţie pentru un om calm care pune muzică dracească şi o persoană în faţa unui laptop care, cu un calm vecin cu plictiseala îţi face ochii varză! De ce atâta agitaţie pentru o muzică care îţi rupe plămânii şi te pune în imposibilitatea de a discuta omeneşte cu persoană de lângă tine!? Oare ce înţeleg tinerii ăştia care dansează toată noaptea pe aşa muzică? Ce-o fi în capul lor? Îşi agită fărăr noimă braţele şi picioarele pe un adevarat vacarm… Doamne! Vă spun cinstit, îmi tremura stomacul şi de multe ori m-am aflat în imposibilitatea de a respira ca un om normal... Unde sunt bairamele, petrecerile la care se punea un bluz la 3 dimineaţa şi puteai s-o vrăjeşti în voie pe noua ta amantă de o seară...?
Sau poate greşesc.
Poate nu sunt ei de vină. Muzica s-a schimbat; gusturile, hainele, pretenţiile sunt altele, până şi eu m-am schimbat. De ce ei nu s-ar fi schimbat şi ei? Noi aveam dedicaţiile cu folk, ei au avut un Marika foarte „progressive”. Noi aveam beţiile pe Nirvana şi Metallica, ei l-au avut aseară pe Snow şi el i-a făcut să danseze pân’au rămas fără suflu. Noi aveam bluzane de sărutat puicuţe noi, ei l-au întâmpinat pe TRG cu strigate de bucurie. Noi aveam un amărât de stroboscop de mâna a doua adus pe şest din Germania, ei îi au pe Zai ET (Maria şi Găbitzu) care îi obsedează cu faţa verde a unei mici fetiţe asiatice. Noi ne numeam rockeri, depeshari, raperi sau pankişti, ei se numesc electro, urbani...etc. Un singur lucru a rămas neschimbat. Nici ei, nici noi n-am putea trăi fără muzică...

va place inceputul de stencil?

niciun titlu...