ElectricDecadentSoul

Într-o sâmbătă calduroasă de mai, cea mai proaspătă Heineken stătea cuminte într-un frigider, înconjurată de suratele ei. Frigiderul începuse să toarcă molcom, iar fetele s-au pus pe vorbă.
Din când în când, una dintre ele începea să urle de bucurie... fusese aleasă să plece în mijlocul petrecerii. Clipa pentru care fuseseră create, punctul culminant al vieţii lor, sosise! Aveau îndatorirea sacră de a răcori gâtleje uscate de dansatori!

“Salut! – Cum te cheamă?”, au întrebat-o celelalte…
“Heineken” – spuse ea privind spre grămada de oameni din faţa barului.
“Ciudat! - Ca pe noi toate! Dar trebuie să recunoaştem că e un nume frumos, nu?”
“Şi cu ce gând pe la noi?”continuară ele, ca nişte bârfitoare autentice...
„Uite... vreau s-o fac lată în seara asta. Ce tare e, că sunt aici...Mi-a spus o prietenă că a mai fost o petrecere aicea şi tare curioasă eram... şi tot ea mi-a spus că pune muzică un tip din UK şi cică e tare gagiu aşa că am de gând s-o fac lată în seara asta. Paul Murphy îl cheamă, parcă... oricum am de gând să mă duc în faţă şi la Rusu&Flore...I-aţi ascultat vreodată? - Nu??! Păcat... - Dar ElectricBrother? Nici pe ei? Măi fetelor unde v-aţi născut? Păi Heineken vă cheamă pe voi? În bazinul în care m-am născut eu... cu asta ne adormeau noaptea!...electro la greu, orice fel de electro. Oricum, văd că e lume mishto aicea, ColoratăZâmbitoare, lumea a venit să danseze...Uite ce tip simpatic!!! Doamne, poate mă alege pe mine....plizzz, plizzz....Ghinion! Că*at! Mereu am norocul să cad în mâna unei fetiţe cu fusta de-o palmă care mă lasă să mă încălzesc singură... şi apoi tot ea strâmbă din nas că nu sunt rece!
Ce tare trebuie să fie acolo! Uită-te la ei cât de înflăcăraţi sunt! Uitaţi-vă cât de bine se simt! Cred că pune Electric Brother...
Ştiţi ce-mi doresc cu adevărat acum? Ştiţi ce-aş vrea? Aş vrea să fiu luată pe sus de un tip brunet, cu ochi albaştri, tuns după ultimul răcnet, cu maşină în două locuri, proaspăt bărbierit, atletic, tricou mulat, fără obligaţii şi cu un singur viciu – EU! Să mă strângă în braţe cu mâinile mari şi braţele sale puternice, să mă facă să mă bâlbâi ori de câte ori îşi apropie buzele de mine şi care să mă ducă pe ringul de dans, acolo în faţă, unde toată lumea dansează pe ritm de BossaNova, JazzDance şi NuSoul... să dansez ca o nebună până simt că dau p’afară şi când mă liniştesc am să-l fac să se combine cu cea mai tare gagică de aici!!
A! Nu v-am spus...Sunt o dansatoare nemaipomenită şi fac o lipeală calitatea’ ntâia!... Doar mă cheamă Heineken!”
“Dacă zici tu...” au apucat celelalte să zică înainte s-o vadă pe micuţa noastră cum zâmbeşte fericită în timp ce o mână sigură de barman cu vechime, a făcut-o să-şi împlinească destinul. Încă un gâtlej uscat şi-a găsit leacul.

OMAGIU

Reşaparea cuvintelor. Se ia un cuvânt învechit, caracteristic unui sistem mort şi se utilizează diferit de înţelesul avut în trecut. Obţinerea şi folosirea unui cuvânt reşapat nu provoacă dependenţă şi poate fi utilizat de către artişti fără acordul cuiva.

Cu prilejul celei de-a treia aniversări a revistei OMAGIU... noi, tineretul Bucureştean şi nu numai, salutăm cu entuziasm această iniţiativă. Determinaţi de ocazie, tineretul artist s-a adunat sâmbătă, ziua de 20 ale lunii în curs pe frumoasa terasă a MNAC, pentru a schimba opinii şi păreri despre capcanele capitaliste, ispite atât de amănunţit descrise în această revistă. De acum prestigioasa revistă de atenţionare, OMAGIU, îşi propune în acest număr avertizarea asupra unora dintre cele mai mari capcane ale diavolului vestic, şi anume bărbaţii machiaţi, aviara la purtător şi nu în ultimul rând, cei mai talentaţi designeri. Într-un cuvânt, suntem avertizaţi asupra pericolului de care ne ferim în fiece zi, MODA! Moda în ceea ce mâncăm, îmbrăcăm, purtăm, atingem şi că*ăm.
“Arta românească atât de cunoscută pe plan internaţional, unealtă a pacii şi a înfrăţirii între popoare, nu trebuie să se lase influenţată de monstrul capitalist”. Iată... aceasta a fost concluzia celor adunaţi în minunata clădire ce gazduieşte MNAC, simbol al cuceririi tehnice şi a muncii a mii de tovarăşi sub atenta îndrumare muzicală a tovarăşilor rock dj, tom wilson şi modelu & mihai popoviciu.
Încă o dată, tinerii artişti români, această avangardă progresistă a clasei muncitoare, luptători neînfricaţi ai socialismului, au dat dovadă de patriotism atunci când, împrumutând obiecte de concepţie vestică şi anume teneşi fabricaţi într-una din ţările surori din Asia, le-au dat o pată de culoare cu propia mână, demonstrând astfel, incapacitatea capitalistă de a face artă. Aceşti teneşi, împreună cu alte obiecte de artă au fost licitaţi publicului pornind de la sume modice, pentru că deşi arta românească e unică, planul cincinal a fost cu mult depăşit! După încheierea discuţiilor şi finalizarea lor, cei prezenţi acolo au hotărât să se declare cei “însărcinaţi de a uni organic, cuceririle tehnice cu avantajele sistemului artistic românesc”, apoi s-au îndreptat către LactoBarul EMBRYO, local de acum gazdă tradiţională a întrunirilor de acest fel, unde au continuat manifestările destinate ascuţirii luptei de clasă, acompaniaţi de către un faimos câtăreţ londonez, susţinător neînfricat al socialismului, DJ COBURN, asistat la rându-i de cei însărcinaţi cu electricitatea, casa gontz.
S-au evidenţiat în cadrul acestei manifestări, cei care au dat o adevărată palmă pe obrazul ciumei capitaliste, căci au renunţat pentru o seară la ţinutele monocrom de care sunt atât de mândri în favoarea textilelor colorate, caracterizante zbuciumaţilor din Vest. Eşarfele, pălăriile strâmbe şi frizurile deşucheate au fost cu scârbă abordate toată seara, dar s-a renunţat la ele odată cu sfârşitul întrunirii, deoarece tinerii exemplari nu vor să primească amendă din partea MILIŢIEI.

Numarul II - acelasi party...

La întoarcere maşina în care ne aflam a derapat şi a izbit parapetul. Bagajele ne-au zburat pe şosea iar din spate a FrânatDerapat puternic un camion de ceva mai mult de zece tone. Drumul înapoi a durat 12 ore.Douăsprezece ore de flash-uri, "ce-ar fi fost dacă..." şi "bine că n-a fost altfel..."

Vineri, ora 12.00 plecarea – autocar din Autogara Militari. 5 ore de mers, mi-au amorţit “obrajii”. Pe drum... program de divertisment. Der Kickboxser a.k.a Sport Sângeros – dublat în germană, tradus de “MareaVoceVideo”- această NicolaeCeauşescu a casetelor video – Mariana Nistor! M-am dat jos în Tălmaciu – ploua! - am prins imediat o ocazie până de sub munte - Turnu Rosu.
În Turnu Roşu am pus bagajele în maşina unuia dintre organizatori şi am luat-o’ncet la deal... n-a fost mult de urcat. 11 km. Aproximativ.
A meritat! Drum initiatic, urcuşul de 11 km, l-am terminat gâfâind şi am constatat că suntem într-o vale superbă, oamenii zâmbesc mai des decât îţi ocolesc privirea şi că organizatorii au o vorba bună pentru fiecare om venit. Timp de două seri, ne-au (în)cântat, Styx [Global] Dreamtime Enhancer [Germany] Atma [Headroom Productions] Chaikovsky [Sibiu], Oniric [Timisoara], djane Sister Candy [Oradea] – nu mă întrebaţi cum arată fiecare pentru că în atunci nu eram prezent. Mă aflam departe, foarte departe, în faţa unei supernove care exploda, ca apoi din norul de praf cosmic să se formeze CaleaLacteePamântulOmul. Luna plină dădea umbră pădurii, iar MoştenireaGenetică îmi trezea amintiri din timpuri ancestrale, din timpurile în care strămoşii noştrii venerau zeiţa nopţii. Acum e luni dimineaţa. Ceasul sună şi-mi aminteşte că trebuie să fiu într-un anumit loc la o anumită oră. Locul se numeşte serviciu, iar ora e obligatorie.
Dar oamenii sunt făcuţi din praf de stele şi nimic nu poate schimba asta...

White Wizard Follmoon

White Wizard Follmoon 12-14 mai 2006 – o petrecere goa-trance pe Valea Strâmba. Un loc magic, un loc al oamenilor deschişi, un loc perfect pentru a uita că trăieşti în oraş.


E luni dimineaţa. Ceasul sună şi-ţi aminteşti că trebuie să fi într-un anumit loc la o anumită oră. Locul se numeşte serviciu, iar ora e obligatorie. Ai oprit alarma nesuferită de vreo 3 ori, ţi-ai băut cafeaua repede, duşul a fost unul foarte scurt, iar mâncarea o bagi în gură blestemând că trebuie mestecată. Între timp te-ai trezit, ai ieşit din casă, ţi-ai pus căştile şi speri să nu te îngrămădeşti cu toţi târtanii în metrou.
Muzica e salvarea ta. E propia religie, mistică şi diferită de orice religie întalnită, iar DJ-ul e JesusChrist-ul tău timp de o oră. L-ai preferat în locul tabloidelor cu titluri ce-ţi fură ochii, pe Dorian Grey l-ai lăsat desfăcut pe masă şi nici măcar „Nuvelele sub extasy” nu ţi-au părut interesante. JesusChrist-ul tău va face ca mintea să se oprescă, sufletul să se întoarcă în timp, în spaţiu, să fi iarăşi în acea poiană de pe Valea Strâmba, înconjurat de oameni care zâmbesc, să fie iarăşi sâmbătă seara, luna să răsară şi să realizezi că oamenii sunt făcuţi din acelaşi praf de stele, să te gândeşti la cât de norocos eşti că trăieşti, la dragostea necondiţionată şi uimit să-ţi priveşti corpul dansând nebuneşte...
Ajunge cu locaţiile SuperTariUrbanoStylishGrafittiShit ! Gata cu pereţi de beton şi party în cutii de chibrituri şubrede, gata cu reclame la geluri de duş şi detergent de spălat vase cu 99.999 de pete pe post de visual. Muzica s-a născut în natură şi e timpul să mutăm petrecerile acolo!

STOP gânduri. PLAY filme...

Îţi iei la revedere de la prieteni, de două ori chiar, căci e greu să pleci atît de târziu şi atât de obosit...îţi pui căştile, apeşi play şi pleci lăsând în urma ta dezamăgiri, iluzii, speranţe, aşteptări, dorinţe sau zâmbete.


“În Titan, la Potcoava...vă rog...”
SWAYZAK...am găsit! Pune CD-ul – Gata! apăs Play...
Taximeristul în maşina căruia sunt, nu are mai mult de 29 de ani şi totuşi arată un pic mai bătrân. Nu e căsătorit căci decepţiile în dragoste au început odată cu pierderea virginităţii... acea femeie era măritată şi chiar dacă bărbatul ei mirosea întotdeauna a ţuică de boască, nu s-a îndurat să-l părăsească. Păcat! – Ar fi avut grijă de ea... Apoi a urmat Ilinca, o fată cuminte, de la ţară. Îi venise vremea măritişului şi mă’sa ar fi vrut s-o mărite la oraş. Dar n-a fost să fie, că ea îl plăcea pe altul şi oricât de înţeles era el cu mă’sa, n-a vrut nici în ruptul capului...
Acum locuieşte singur într-o garsonieră comfort II şi hârbul ăsta vechi pe care face taximetrie şi l-a cumpărat din banii luaţi pe o bucată de pamânt vândut la ţară...”Dacă mă iubeşte cineva acolo, sus... sper să-i ţină frânele până acasă...”
Îşi cumpără rar haine – probabil din IDM, dar şi acolo s-au scumpit în ultima vreme, sau de la piaţa Sudului, La Castani… şi îi lipseşte foarte tare perioada în care terminase liceul cu specializarea electrician sisteme frigotehnice şi aştepta să-i dea statul casă…ehe!…ce vremuri…

STOP! - “Aveţi să-mi daţi patruj’ de mii rest?” îl întreb... “N-am decât o hârtie de cinzeci de mii toţi banii...”, spune el spăşit...
Ăsta a fost filmul meu pe SWAYZAK...